Interviu cu George Colang

BeFunky_null_3.jpg

         La numai 27 de ani, George Colang se poate lăuda cu faptul că a reuşit să-şi lanseze o carte, are un blog ce în timp a căpătat notorietate, conduce o revistă de filosofie şi colaborează cu diverse reviste. Despre întreaga sa activitate şi nu numai vom vorbi in continuare cu acesta, care a fost de acord să-mi ofere un interviu.

Ilona Andrei: De unde a început şi către ce se îndreaptă pasiunea ta pentru filosofie?

George Colang: Cred că din liceu a început. Aveam un profesor care la ore îmi punea mereu o întrebare, evident care m-a sâcâit:„Cât din tine este tine?”. Şi cum eu eram prins şi cuprins de „realitatea sinelui” mi-a rămas fixată întrebarea aceasta. E o chestiune simpla, minoră, care m-a făcut sa aleg drumul acesta. Evident că nu am descoperit cât din mine este mine, m-am apropiat să spunem, dar este o chestiune simplă, care pană la urmă a avut ceva de spus în privinţa vieţii mele si, în fond, lucrurile simple sunt şi cele care ne definesc. Chiar dacă ne place să vedem viaţa dintr-o perspectivă egocentrică şi să credem că este important orice lucru din ea şi orice lucru pe care îl facem, viaţa se rezumă la câteva lucruri simple, banale, care pot fi văzute foarte uşor, şi pe care nu le vedem, pentru ca suntem ocupaţi mereu cu lucrurile „importante”.

I.A.: În anul 2011 ai debutat cu cartea  „Portretul omului contemporan: barbarul”. Cum ai trăit acel moment si cum il priveşti acum, după doi ani?

G.C.: A fost un proiect pragmatic. A început dintr-o idee de la un curs, un proiect comun pe care l-am avut cu Adela Gavrilescu. Am stat la un moment dat şi ne-am gândit cum ar fi să scriem o carte pornind de la acest proiect şi uite aşa am ajuns unde suntem. Era înainte de a intra la doctorat şi m-am gândit că o să conteze cumva, era un exerciţiu în vederea admiterii. Însă, din punct de vedere ideatic, evident că lucrurile s-au schimbat, pentru că acum le văd un pic altfel, dar am şansa să le regândesc şi sa le rescriu prin teza de doctorat pe care o fac, pentru că tema este axată tot pe barbarie, tot pe contemporan, însă acum dintr-o perspectivă morală. Cartea, aşa cum a apărut în primă instanţă şi cum se află acum pe piaţă, este axată mai mult pe o perspectivă fenomenologică a barbariei, iar morala se poate sustrage, se poate surprinde, dar nu iese la iveală aşa de uşor. Aici este un gând foarte interesant al lui Kant care cred că poate să surprindă exact ceea ce am făcut cu cartea şi ceea ce vreau să fac acum cu teza de doctorat: „Omul este într-adevăr destul de profan, însă umanitatea din el este sfântă.”. Când am scris cartea in 2011 am luat în calcul doar prima parte (omul este intr-adevăr destul de profan), uitând mereu partea a doua, că umanitatea din el este sfântă. Am descris omul din perspectiva profană mai mult, dând la o parte mereu moralitatea. Acum, să spunem că am mai îmbătrânit un pic şi voi lua în calcul tot citatul. ( râde)

I.A.: Cum a început colaborarea cu Adela Gavrilescu?

G.C.: Aşa cum am spus şi mai devreme, a fost un proiect comun la facultate şi a luat naştere strict pragmatic, a fost ceva care ne-a venit foarte uşor, a fost la îndemână şi ne-am gândit să profităm. Mai ales că baza cărţii era deja schiţată, chiar conturată.

I.A.: Ce ne poţi spune despre carte?

G.C.: Despre carte ar fi mult mai bine să decidă cititorii, însă pentru mine ar fi mult mai important să ajungă cumva la ei, sa înţeleagă lumea în care trăiesc şi eventual să îmi spună şi mie câteva ceva, ca să scriu o continuare. (râde) Sunt foarte multe lucruri de spus dacă intri concret în fiecare capitol, fiecare problematică deschisă. Este mai mult ceva ce ţine aici de dorinţa mea, dincolo de subiect, implicaţii, temă şi abordare filosofică, mi-aş dori să ajungă la oameni, asta ar fi mult mai important, şi să-i ajute în viaţa concretă pe care o au.

 I.A.: De ce ati ales sa scrieti despre omul barbar si nu despre altceva?

 G.C.: Pentru că în prima instanta omul este destul de profan. Chiar daca încercam sa vedem lucrurile frumoase din viata noastra si sa le ascundem pe cele neplacute sub covor, nu putem sa ne ferim de ele. Barbaria nu trebuie neapărat văzută peiorativ, adică nu are o conotaţie explicit negativă, cel puţin în accepţiunea mea şi aşa cum apare în carte, barbaria e ceva ce ţine de uman şi de firea noastră. Este de fapt naturalul pe care omul actual, postmodern il scapă prin apelul făcut la tehnica, la lumea aceasta ideologica, economica. Adică încep să-i scape pana la urma lucrurile esenţiale, care ţin de natura sa, cum ar fi naturaleţea, iubirea, chiar si seducţia, dar cea adevărată, nu cea corporatistă prin care un „om” este metamorfozat în „consumator”. Barbaria ne arată că, în ziua de astăzi, sunt pur si simplu lucruri care nu mai au valoare pentru că au fost voit lăsate în voia unei sorţi tiranice. Şi anume, în voia individului care are impresia că le ştie pe toate dacă deschide un calculator, sau se joacă pe o tabletă. Şi atunci barbarul a venit ca un răspuns, ca un indemn:” Haideţi sa ne întoarcem la noi si sa nu uitam totusi cine suntem, pentru ca s-ar putea sa avem mai mult succes, sa fim cu adevărat noi daca facem un apel la origini. Adică, de fapt, este o încercare si o intoarcere la ceea ce suntem. Haide sa ne întoarcem la origini, sau să facem un pas real, pentru ca noi nu însemnăm numai tehnica. Bine, să nu se înţeleagă acum că vreau să ne întoarcem în peşteră. (râde) Omul actual are impresia acum ca este foarte calculat, stie foarte bine cum sta cu picioarele pe Pământ, are directii foarte clar stabilite, ştie că o sa fie medic, poliţist, chiar din clasa a IV-a, nu-i mai scapă nimic, este totul calculat, are un plan rigid, gata de luptă! Viaţa, asa cum o vad eu, nu înseamnă numai lucrul acesta. Mie imi este greu sa aleg intre doua felii de paine, dar sa mai vorbim despre un lucru concret de viata!? Scapa naturaletea, scapa tremurul specific oamenilor, ucidem iubirea cu gandirea aceasta de tip matematic, ucidem cam tot ceea ce este mai frumos in viata noastra, daca rezumam, daca închidem totul intr-o perspectiva contabilă, tehnologică, matematică, simplă pană la urma. Si, pe langa asta, mai omoram ceva: omoram poveştile. Nu mai exista povesti frumoase, nu mai exista o realitate idilica care are ceva de spus. Acum nu mă transform in Lucian Blaga cu “eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, dar intr-un fel avea dreptate. Barbarul nu e un personaj negativ, ne este aproape si il intelegem de fiecare data cand ramanem cu noi…si cu siguranţă toti inteleg ceea ce spun, pentru ca este foarte simplu. Cam tot ceea ce facem poate fi văzut dintr-o perspectivă barbara. Şi aici pot sa spun o chestiune concreta. Apropo de modul in care este folosita tehnica de oameni. Acum cativa ani am inceput sa urmăresc cuvintele cheie ale oamenilor care ajung pe site-ul meu. În mod normal te gandesti ca Google ar trebui folosit intr-un mod rational. Şi ce fac oamenii? Caută chestiuni de genul “Cum să găsesc barbati cu bani”, eventual cu poză! Sau “Cum sa-mi gasesc iubirea”, tot felul de aberaţii, dar pana la urma aberaţiile acestea arata frica din noi, arata ca inca nu am ajuns la un stadiu asa de înalt cum ne place să credem, inca suntem acea maimuţă cu furculiţa în mână. Şi uite că aşa ajungem la barbaria actuală!

I.A.: A fost greu sa-ti faci debutul in literatura si sa publici prima carte?

 G.C.: Nu a fost greu, a fost chiar simplu. Am trimis materialul la cateva edituri, majoritatea au fost de acord sa-l publice, a fost doar o chestiune de optiune. Am ales editura Minerva pentru traditie si pentru ca oferta a fost cea mai avantajoasa din toate punctele de vedere. Nu a fost greu si ii incurajez pe cei care au ceva de spus sa o faca. Acum evident ca exista foarte multe edituri care publica orice, dar cartile nu se gasesc in rafturile librăriilor, al bibliotecilor si atunci nu are sens sa publici de dragul de a o face. Este important ca lucrarea să ajungă la oameni. Pentru ca esenta unei carti, a unui articol este sa ajunga in lume. Daca scrii o carte doar ca sa o tii ascunsa in niste sertare si sa te mândreşti cu ea pentru CV sa zicem, nu faci nimic.

I.A.: Ce te inspira?

G.C.: Erau momente – la început – când scriam pentru blog, iar tristeţea era ca un etalon al creativităţii. Asta se întâmpla acum mulţi ani. Acum depinde şi ce scrii. Daca scrii un articol academic, nu mai conteaza inspiratia, trebuie sa fii rigid, sa te incadrezi in niste norme si ca un robot modern sa trasezi toate tintele pe care ti le-ai propus. Cand scrii un articol pentru o revista…la fel, daca revista respectivă are un anumit specific trebuie sa te incadrezi in acel specific. Orice metoda ai alege, te pierzi un pic pe tine, pentru ca trebuie sa faci lucrurile si in functie de ceea ce ti se cere si ceea ce implica poziţionarea respectiva. Cand scrii pentru o carte, de exemplu cum am gandit “Barbarul”, iarăşi, depinde ce perspectivă abordezi. “Barbarul” este o carte in esenta mai mult academica si atunci e vorba de munca de cercetare. Evident ca te exprimi pe tine şi aici, dar trebuie sa te situezi in niste linii cordiale cu ceilalti autori pe care ii citezi si, totodata, sa-i certi, sa te certe si ei pe tine, sa-i aplauzi, sa va înţelegeţi până la urmă cumva ca sa iasa produsul finit. Acum, daca ar fi sa scrii o carte cu adevărat „liberă”, ca să spun aşa, să nu ai nicio constrângere, atunci acea carte ar fi lăsată la voia întâmplării, când ai chef! E o chestiune de moment, nimic proiectat, nimic rigid, pur si simplu o faci doar de dragul de a o face, nu înseamnă ca celelalte lucruri pe care le faci sunt mai putin oneste sau ca nu te exprima, dar nu exprima tocmai nervul pe care il ai atunci cand scrii o cartea aşa-zis liberă. Nu exprima faptul ca tu poti sa scrii la 3 noaptea despre un lucru care te-a marcat in ziua respectiva, asta nu o poti face cu adevarat intr-o carte academica, intr-un articol ştiinţific sau intr-o revista de cercetare. Evident că o poţi face, pe de alta parte, dar nu cu acelaşi tremur, iar pentru mine contează foarte mult sa fii natural atunci cand faci ceva si sa nu fi incorsetat. Sunt scriitori care fac din asta un fel de job. Se trezesc la prima ora si scriu de dragul de a scrie pana gasesc varianta cea mai aproape de idealul lor. Eu nu fac lucrul acesta, pur si simplu mă las condus de instinct. Scriu atunci când simt ca trebuie sa scriu si probabil ca o sa vină şi rândul unei astfel de cărţi. Pentru că, pana acum, am publicat foarte multe articole ştiinţifice, “Barbarul”, care este undeva la limită, este o carte „liberă”, dar, totodată şi academică, însă va veni si momentul cand va aparea o carte semnata de mine si care va fi intr-adevar reprezentativa prin faptul ca va exprima exact trairile mele de moment.

DSC04613

 I.A.: Spre ce s-au indreptat preocupările tale după publicarea cărtii si la ce lucrezi acum?

G.C.: In momentul de fată tratez tema din punct de vedere etic, cea a barbariei, asa cum am mai spus. Preocuparile sunt legate de lucrul acesta. Pentru ca este vorba despre o intreaga armata de carti care trebuie luată la puricat. Mai este vorba si de munca asidua, pentru ca nu este atat de usor sa faci o teza de doctorat. Mai ales ca nu o faci aşa cum ai scrie o carte „libera”, iar acest “liberă” merita a fi pus in ghilimele, tocmai pentru ca exprimă faptul că nu eşti constrâns de aceste exigente academice pe care le implică o lucrare de doctorat, sau un articol academic. Când ai în vedere o lucrare de doctorat, e un pic mai complicat, pentru că trebuie să respecţi tot felul de norme. In principiu, acum încerc să ajung la varianta ultima pentru a susţine teza. In paralel, scriu diverse articole şi mă ocup de o revistă de filosofie unde sunt redactor-şef.

I.A.: Povesteste-ne putin despre Heteron, revista pe care o conduci.

G.C.: Este o chestiune pragmatică ce tine de viaţa de doctorand, e un proiect pe care l-am făcut cu alti colegi si care implica o anumita munca, dar, cum am spus si mai devreme, nu se rezuma decât la viaţa academica. Această revistă nu poate să spună nimic despre tine ca autor în esenţă.

I.A.: Ce parere ai despre stadiul actual al literaturii romane?

G.C.: Daca ar fi sa ma gandesc la spatiul autohton, atunci as putea spune ca se rezumă la cancan-uri. Adică, citind presa sau uitându-te pur si simplu in mentalul colectiv, vezi mai mult răfuielile anumitor autori decât Opera in sine. Nu mi se pare ca in momentul de fata exista premisele unei opere majore, care sa apara, sa rasara in curand. In schimb, daca ne raportam la societatile dezvoltate, lucrurile merg normal. E vorba, pana la urma, de o industrie care se face cu mult sange rece. Culmea, sânge rece pentru un produs „spiritual”!

 

 I.A.: Exista multe persoane talentate, insa, cu toate acestea, multe dintre ele nu reusesc sa isi faca cunoscute scrierile. Tu cum ai reusit sa te faci cunoscut?

G.C.: Scriind si iarăşi scriind. Este foarte simplu. Şi nu m-am dat bătut. Pentru că vor exista mereu persoane care nu se vor identifica cu ceea ce scrii tu. Şi este perfect normal să fie aşa. Vor exista persoane care se vor identifica cu ceea ce scrii, dar nu vor percepe niciodată mesajul tău in esenţă. Vor exista persoane care vor crede ca au înţeles ceea ce ai spus tu, dar nu au înţeles ceea ce exprimi tu. Vor exista persoane care se vor simţi lezate de ceea ce scrii, deşi nu ai avut in intenţie lucrul acesta. Exista o grămadă de indivizi care in esenţă nu pot fi mulţumiţi, dar din marea asta trebuie sa apară câţiva care sa adere la ideile tale si astfel să faci treaba cu ei… (râde) Încet, încet iţi creste notorietatea prin simplul fapt ca aceşti oameni se lasă seduşi de ceea ce exprimi. Este un lucru formidabil sa vezi acest lucru! Este un lucru pe care il simţi, dar cel mai bine îl simt muzicienii si compozitorii când se afla pe scena. Ei simt cel mai bine tribunalul care se afla aproape de ei prin aplauze si prin ce transmit oamenii la faţa locului. La scriitori si gânditori e un pic mai greu, deoarece contactul nu este direct. Prin diverse opinii, întâlniri poţi să surprinzi, să ai un anumit freamăt, dar nu este ca atunci când te afli pe scena. Pentru scriitori e probabil un gând frumos acela că, undeva in lume, exista cineva care la ora respectivă s-ar putea să le citească lucrarea.

 I.A.: Ce proiecte de viitor ai?

G.C.: Proiecte de viitor…iţi spuneam mai devreme că nu pot să aleg între două felii de pâine, dar să-mi fac proiecte de viitor? Mi-aş dori să public o nouă carte, dar aştept momentul potrivit. Pentru ca nu ştiu exact dacă este timpul potrivit, depinde şi de context, materialul este aproape gata, însă mai aştept. Nu ştiu sincer de ce, probabil pentru că nu e momentul potrivit, simt că trebuie să mai aştept ca să public următoarea carte. Nu ştiu cât o sa mai dureze…2 luni, 2 ani. În paralel, daca e s-o luam aşa, lucrez la un roman, dar mi-am dorit ca durata să fie viaţa mea. Am scris cam 10-20 de pagini şi vreau sa-l termin pe la 80 de ani, sper sa mai trăiesc până atunci. (râde) Îmi doresc ca experienţele diferite date de vârste diferite să reflecte aceleaşi idei în timp şi atunci asta nu o poţi face decât dacă laşi timpul să curgă de la sine. E un roman despre iubire si este interesant să te gândeşti că poţi să discuţi despre iubire la 20 de ani, 30 de ani, 40 de ani, 50 de ani, 60 de ani. Şi atunci nu pot să termin acest roman pentru ca mai am de aşteptat nişte ani, adică am nevoie de mine şi peste 10 ani si peste 20 de ani, ca să pot să exprim aceste trăiri în funcţie de experienţele şi de viaţa mea, deci o sa mai dureze cu acest roman, iar cu cartea nu ştiu cât mai este de aşteptat, dar probabil la momentul potrivit va fi pe piaţă.

BeFunky_null_15.jpg

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s