De ce iubim barbatii

Îi iubim pentru că prezenţa lor grijulie, plină de admiraţie ne dă o linişte, un echilibru, dar mai ales o siguranţă. Pentru că alături de ei fiecare părticică de timp se scurge armonioasă, adevărată şi deşi nu se întâmplă nimic deosebit, ni se pare că trăim şi că nu mai aşteptăm nimic altceva. Pentru că se oferă să ne deschidă uşile. Pentru că ne privesc cu nişte ochi de o intensitate care ne lasă fără vlagă. Pentru că în şirul nesfârşit de momente banale, triste şi plictisitoare din vieţile noastre, se aprinde totuşi de câteva ori scânteia cutremurătoare a fericirii datorită lor. Pentru că atunci când se îndrăgostesc, luptă pentru a cuceri tot ceea ce a rămas încă de necucerit din inima femeii pe care o iubesc. Pentru că nu se mişcă din faţa televizorului atunci când e un meci de fotbal. Pentru că atunci când ne întâlnesc pe stradă ne privesc lacom ca să-şi potolească foamea de noi şi se îmbată de farmecul pe care-l răspândim, chiar dacă nu ne cunosc. Pentru dimineţile în care ne trezim în tricourile lor, ciufulite, somnoroase, iar ei se trezesc înaintea noastră doar pentru a ne privi în timp ce dormim. Pentru că un bărbat este, înainte de orice, fiul unei femei. Pentru că fără ei nu am putea deveni mame. Pentru că privesc unele lucruri cu un interes ciudat pe care îl au faţă de lucrurile banale, pe care încearcă să-l afişeze atunci când lucrurile de-o importanţă covârşitoare îi înspăimântă. Pentru că sunt puternici. Pentru că este de ajuns doar să ne audă vocea ca să-şi dea seama că un val de lacrimi ne inundă faţa. Pentru că ne aduc flori. Pentru că alături de ei suntem cu adevărat fericite şi ne fac să ne dorim să oprim timpul în loc, ca să păstrăm momentele alături de ei pentru întreaga eternitate. Pentru că ei sunt cei care fac primul pas. Pentru că îşi manifesta masculinitatea de fiecare dată când au ocazia. Pentru că ne însoţesc la cumpărături chiar dacă este un chin pentru ei. Pentru că atunci când ne este frig ne oferă haina lor. Pentru că sunt inteligenţi. Pentru că deşi de multe ori sunt insensibili şi nu pot înţelege unele seisme sufleteşti, atunci când nu-i vede nimeni, chiar şi ei plâng. Pentru că au răbdare să ne câştige încrederea. Pentru că ne spun „te iubesc” exact atunci când avem nevoie. Pentru că nu-şi dezgolesc sufletul în faţa oricui. Pentru că atunci când suntem bolnave ne sunt alături şi ne arată cât de mult ne iubesc, fără să le pese de modul în care arătăm. Pentru că gătesc bine. Pentru că se străduiesc să ne înţeleagă, chiar dacă firile noastre sunt greu de descifrat. Pentru că au un neţărmurit respect pentru mamele lor. Pentru că adormim în braţele lor şi nu ne mai dorim nimic altceva. Pentru că ne simţim în siguranţă alături de ei. Pentru că deşi sunt imperfecţi, noi, femeile, le găsim întotdeauna calităţi care să le estompeze micile defecte. Pentru că sunt bărbaţi…iar întreaga lume nu înseamnă nimic în comparaţie cu ei.

Anunțuri

Un gând despre „De ce iubim barbatii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s